In Irlanda, tinerii sunt incurajati sa isi dezvolte competentele profesionale in IT

Din tot ce a insemnat tehnologie, evolutie in general, pe segmentul IT& C s-a produs cea mai accelerata evolutie si asta la nivel global. La momentul de fata, aproximativ 70% din job-urile din intreaga lume, necesita macar cunostinte de baza de folosire a unui calculator, internet etc.

Mai mult decat atat, potrivit lui Neelie Kroes, comisar european pentru Agenda Digitala, pana la sfarsitul anului 2015, in tarile dezvoltate numai unul din 15 joburi nu va necesita cunostinte minime de folosire a unui calculator si a internetului.

Odata cu aceste schimbari, fiecare stat in parte ar trebui sa investeasca intr-un sistem de invatamant care sa sustina aceste nevoi. In Irlanda, Ciaran Cannon, ministru pentru pregatire si competente profesionale a spus ca a introdus foarte multe cursuri de specialitate in scoli, pentru pregatirea tinerilor in acest sens.

Irlanda este tara care are printrei cei mai multi si cei mai buni IT-isti din intreaga lume, in special datorita faptului ca reformele din invatamant au fost facute in acest sens. Ei au reusit sa atraga fonduri in mare parte din SUA, datorita faptului ca inafara de Marea Britanie, Irlanda este oficial singura tara din Uniunea Europeana in care se vorbeste oficial limba engleza.

Prezent la o conferinta in Romania, avand ca tema principala de discutie invatamantul, Cannon a precizat ca in Irlanda se desfasoara studii care sa determine evolutia pe toate ramurile economiei, pentru a determina care sunt schimbarile ce trebuie facute din timp in invatamant.

Mai mult decat atat, pentru a-i ajuta pe cei 120.000 de someri tineri, ministerul Irlandez lucreaza la un proiect prin care sa introduca mai multe cursuri de specializare gratuita, pentru tineri.

Asteptam cu nerabdare momentul in care reforma invatamantului roman va cuprinde si ea astfel de modificari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *