Avem tendinta de a ne baza pe anumite concepte stravechi si invechite. Inca credem ca femeile nu sunt in stare sa conduca, la propriu si la figurat, inca credem ca sunt atat de fragile incat astfel de pozitii nu le avantajeaza. Intr-o oarecare masura exista si un adevar din asta cand studiile confirma ca femeile leader au mai multe sanse de a fi stresate si depresive decat barbatii cu aceeasi functie.
Sa isi exercite autoritatea, printre altele insemnand sa angajeze insa si sa concedieze anumite persoane, este pentru femei un chin total cand asta inseamna sa dezvolte anumite sentimente si stari ce le afecteaza puterea de judecata. Nu acelasi lucru se intampla in cazul unui barbat, arata aceleasi studii.
Din nou ca o forma de discriminare ce se face adesea se pare ca in cadrul aceluiasi studiu s-a constatat ca barbatii se diferentiaza de femei lideri si prin alte aspecte. Spre exemplu cei dintai sunt mai putin controlati de catre superiori, indiferent de task-ul ce il au de indeplinit. De asemenea, se pare ca barbatii stiu sa isi incheie munca la timp, stiu cand sa se deconecteze de ea si asta fara sa isi prelungeasca orele suplimentare. Cu o mai buna putere de decizie din aceste puncte de vedere se pare ca a fi un lider barbat este mai convenabil.
Se crede ca aici intervine si frustrarea unei femei. Se loveste de setereotipuri, ajunge sa fie ca o neglijata a societatii si cand se impune i se reproseaza ca ajunge sa nu mai fie feminina. De fapt inca de la bun inceput nu prea are sanse sa fie considerata o autoritate si un lider cand marea majoritate a celor din jur vad in ea doar acele trasaturi fine, delicate si feminine. Si prejudecatile le afecteaza mai mult decat se crede.