Samuraii erau o clasa de razboinici care au dominat Japonia medievala. Erau oameni care ucideau pentru onoarea stapanilor lor si mureau pentru propria onoare. Un lucru foarte interesant despre acestia este faptul ca purtau mereu cu ei doua sabii, una pentru a-si apara stapanul si una pentru a sinucide, pentru a-si proteja onoarea.
Fiind despartit de continent, Arhipelagul Japonez a ramas izolat fata de restul lumii pentru cateva mii de ani. Cam in urma cu 1000 de ani, lumea habar nu avea despre viata si oamenii din Japonia, tara fiind divizata intr-o multime de state feudale minuscule, fiecare conduse de catre un conducator, numit „daimyo”. Acesti conducatori se aflau mereu in conflict unul cu celalalt, pentru a-si stabili si mentine suprematia peste o parte cat mai mare de tara. Initial, bataliile se tineau folosind soldati neantrenati, in principal tarani, lucru ce ducea la pierderi de vieti enorme. Odata cu trecerea timpului si cresterea numarului si a intensitatii bataliilor, conducatorii locali si-au dat seama de necesitatea angajarii „full-time” a unor razboinici profesionisti, numiti samurai (insemnand „servitori”).
In ciuda faptului ca samuraii au existat inca din anii 800, acestia au devenit o clasa dominanta de aristocrati militari doar in secolul XII si au existat pana in secolul XIX. Acestia au detinut un loc foarte inalt si respectat in societatea japoneza medievala. Samuraii erau razboinici foarte onorabili, care au jurat sa moarta pentru stapanii lor. Mai mult decat niste experti in artele martiale, samuraii au studiat religia si filosofia. Cand nu erau in razboi, samuraii se angajau in alte activitati mai blande precum sunt scrierea de poezii. Aderand la un cod moral foarte strict, acesti oameni de onoare dispuneau de o stima foarte ridicata in randurile celorlalti cetateni japonezi. In 1873, Imparatul Meiji, odata cu schimbarea ideologiei politice a Japoniei din feudalism in capitalism, a abolit in totalitate clasa samurailor, in favoarea armatelor vestice.